Participanţii la sistemele de tranzacţionare trebuie să respecte prevederile legale în vigoare, pentru a se asigura o bună funcţionare a acestora şi pentru evitarea prejudicierii celorlalţi participanţi. În acest context se vorbeşte despre activitatea de manipulare a pieţei.
Legea 297 / 2004 privind piaţa de capital este cea care reglementează acest aspect, definind activitatea de manipulare a pieţei, înţelegând prin aceasta, tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legatura cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare; ori menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial. De asemenea pot fi calificate drept activităţi de manipulare a pieţei şi tranzacţiile sau ordinele de tranzacţionare care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înşelăciune, precum şi diseminarea de informaţii prin mass-media, inclusiv internet sau prin orice alta modalitate, care da sau ar putea sa dea semnale false sau care induc în eroare asupra instrumentelor financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în eroare, în condiţiile în care persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia sa ştie ca informaţia este falsa sau induce în eroare. Referitor la jurnalisti, în exercitarea profesiunii lor, diseminarea informaţiilor va fi luată în considerare ţinându-se cont de regulile care reglementează activitatea acestora, excepţie făcând persoanele care utilizează aceste informaţii în scopul obţinerii, directe sau indirecte, de avantaje sau profituri.
Fără ca enumerarea să fie limitativă, următoarele situaţii sunt considerate operaţiuni de manipulare a pieţei:
a) acţiunea unei persoane sau a unor persoane, care acţionează în mod concertat pentru a-şi asigura o poziţie dominantă asupra cererii de instrumente financiare, având ca efect fixarea, directă sau indirectă, a preţului de vânzare sau cumpărare ori crearea altor condiţii incorecte de tranzacţionare;
b) vânzarea sau cumpărarea de instrumente financiare la momentul închiderii pieţei, cu scopul inducerii în eroare a investitorilor care acţionează pe baza preţurilor de închidere;
c) beneficierea de accesul regulat sau ocazional la mijloacele media, electronice sau tradiţionale, prin exprimarea unei opinii în legătură cu instrumentul financiar sau indirect, în legătură cu emitentul acestuia, în condiţiile în care instrumentul era deja deţinut şi s-a profitat ulterior de impactul opiniilor exprimate cu privire la acel instrument, fără a fi făcut în acelaşi timp public acel conflict de interese, într-o manieră corectă şi eficientă.
Se interzice oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate să utilizeze respectivele informaţii pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru intenţia de dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă.
Prin informaţie privilegiată se înţelege o informaţie de natură precisă care nu a fost facuta publica, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenti ori la unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi transmisă public, ar putea avea un impact semnificativ asupra preţului acelor instrumente financiare, sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se afla în legatura.
Atunci când se referă la instrumente financiare derivate pe mărfuri, “informaţia privilegiată” înseamnă informaţia de natura precisa care nu a fost facuta public şi care se referă direct sau indirect la instrumentele financiare derivate şi pe care participanţii pe pieţele pe care se tranzactioneaza respectivele instrumente financiare derivate se asteapta sa o primească, în conformitate eu practicile de piata acceptate.
Pentru persoanele răspunzătoare de executarea ordinelor privind tranzacţionarea instrumentelor financiare, “informaţia privilegiată” înseamnă, totodată, informaţia de natura precisa, transmisă de un client, în legatura cu ordinele sale care nu au fost încă executate, referitoare în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenti ori la unul sau mai multe instrumente financiare, informaţie care, dacă ar fi facuta public, ar putea avea efecte semnificative asupra preţului respectivelor instrumente financiare sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se afla în legatura.
Se consideră a fi deţinătoare de informaţii privilegiate următoarele persoane:
a) în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie sau al structurilor manageriale sau de supraveghere ale emitentului;
b) ca urmare a detinerilor acesteia la capitalul social al emitentului;
c) prin exercitarea funcţiei, profesiei sau a sarcinilor de serviciu;
d) în mod ilegal sau fraudulos, urmare a activităţilor infractionale.
În condiţiile în care persoana menţionată mai sus este persoana juridică, interdicţia se va aplica şi persoanei fizice care a luat parte la decizia de executare a tranzacţiei pe contul respectivei persoane juridice.
Se interzice acestor persoane să dezvăluie informaţii privilegiate oricăror altor persoane, exceptând situaţia în care dezvăluirea a fost făcută în exercitarea normală a activităţii, profesiei sau sarcinilor de serviciu; precum şi să recomande unei persoane, pe baza unor informaţii privilegiate, sa dobândească sau sa înstrăineze instrumentele financiare la care se referă acele informaţii.
Persoanele exercitând funcţii de conducere în cadrul unui emitent de instrumente financiare, precum şi, acolo unde este cazul, persoanele cu care acestea se afla în relaţii apropiate, au obligaţia sa notifice A.S.F. operaţiunile efectuate în contul lor, care se referă la acţiuni ale respectivului emitent, la instrumente financiare derivate sau la alte instrumente financiare asociate acestora.
Persoanele care produc sau distribuie studii privind instrumente financiare sau emitentii de instrumente financiare, precum şi persoanele care produc sau disemineaza alte informaţii prin care recomanda sau sugereaza strategii de investiţii utilizând mijloace de informare în masa trebuie sa se asigure ca astfel de informaţii sunt corect prezentate. Aceste persoane vor indica natura interesului lor sau eventualele conflicte de interese care privesc instrumentele financiare pentru care se fac acele studii.
Orice persoana implicata profesional în tranzacţii cu instrumente financiare, care are motive rezonabile sa considere ca o tranzacţie se desfăşoară în baza unor informaţii privilegiate sau ca aceasta ar putea constitui o acţiune de manipulare a pieţei, va notifica, fără întârziere, A.S.F.
Instituţiile publice care disemineaza statistici ce pot influenta semnificativ pieţele trebuie sa difuzeze aceste informaţii într-o maniera echitabila, corecta şi transparenta.
Interdicţiile prevăzute în acest titlu nu se vor aplica tranzacţiilor desfăşurate în contextul politicilor monetare şi valutare sau a celei aferente datoriei publice, exercitate de către autorităţile competente din România, din statele membre, de către Banca Centrala Europeană sau de către persoanele care acţionează în numele acestor autorităţi şi nici tranzacţiilor cu propriile acţiuni din cadrul programelor de răscumpărare sau în cazul tranzacţiilor care au ca obiectiv stabilitatea unui instrument financiar şi care sunt executate cu respectarea reglementărilor A.S.F.
Aceste prevederi se aplică oricărui instrument financiar admis la tranzactionare pe o piaţă reglementată din România sau dintr-un stat membru ori pentru care a fost înregistrată o cerere de admitere la tranzacţionare, indiferent dacă tranzacţia a avut loc sau nu în cadrul respectivei pieţe reglementate.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este singura autoritate competentă care va asigura aplicarea prevederilor referitoare la abuzul pe piaţă. În exercitarea atribuţiilor de supraveghere, investigare şi control, Comisia va putea acţiona atât direct, cât şi în colaborarea cu alte enităţi ale pieţei sau cu alte organisme abilitate, cum ar fi: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, oficiul registrului comerţului, Poliţia.
A.S.F. poate dispune măsuri corespunzătoare şi poate aplica sancţiuni administrative persoanelor responsabile de încălcarea dispoziţiilor legale privind abuzul pe piaţă şi a prevederilor adoptate pentru implementarea acestuia.