POLITICA DE EXECUTARE A ORDINELOR ÎN CADRUL S.S.I.F. INTERDEALER CAPITAL INVEST S.A.
DISPOZIŢII GENERALE
În vederea executării ordinelor clienților săi, S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA, acționează în mod onest, corect și profesional, în concordanță cu cel mai bun interes al clienților, asigurând o deplină egalitate de tratament față de clienții săi. Prezentul document furnizează clienților informații detaliate cu privire la politica S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA de executare a ordinelor acestora.
Politica de executare a ordinelor clienților, prezintă informații privind modul în care S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA, încearcă să furnizeze cea mai bună execuție conform cerințelor Directivei privind piețele instrumentelor financiare 2014/65 / UE (MiFID II) atunci când transmite ordine sau alte instrucțiuni în numele clienților.
Politica de executare a ordinelor face parte integrantă din termenii şi condiţiile în care Interdealer Capital Invest SA furnizează servicii de investiţii financiare, astfel cum sunt prevăzute în contractul de intermediere încheiat cu fiecare Client. Prin semnarea contractului de intermediere de către Client se consideră că, S.S.I.F. a obţinut consimţământul Clientului cu privire la această politică de executare. Pe parcursul derulării relației contractuale, în cazul în care, clientul nu mai este de acord cu Politica de executare a ordinelor, acesta va informa în scris S.S.I.F. cu privire la retragerea consimțământului, S.S.I.F. având dreptul de a refuza executarea ordinelor clientului și de a denunța unilateral contractul încheiat cu acesta.
Politica de executare a ordinelor se aplică tuturor Clienţilor pentru preluarea şi executarea tuturor ordinelor de tranzacţionare a instrumentelor financiare tranzacţionate aşa cum sunt definite în Legea 126/2018 privind piețele de instrumente financiare.
CEA MAI BUNĂ EXECUŢIE
In executarea ordinele clientilor, S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA ia toate măsurile necesare pentru obținerea celor mai bune rezultate posibile pentru clienții săi, luând în considerare, prețul, costurile, viteza și probabilitatea executării și decontării, volumul, natura tranzacției sau orice alte caracteristici relevante pentru executarea ordinului. In situația în care clientul transmite o instrucțiune specifică, S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA are obligația executării ordinului conform acelei instrucțiuni.
În vederea obţinerii celui mai bun rezultat, S.S.I.F. va lua în considerare următorii factori:
– Preţul – în cazul Clientului de retail, asigurarea celui mai bun rezultat va avea în vedere preţul şi costurile care vor fi plătite de către Client. Preţul final al instrumentelor financiare depinde de calitatea preţului respectivului loc de executare a ordinelor, care este data de lichiditatea pe termen lung a acelui loc;
– Costurile- costurile referitoare la execuţie vor include toate costurile explicite suportate de Client, de exemplu taxe şi comisioane pentru executare, compensare şi decontare. Aceste costuri vor fi expuse clientului anterior prestării serviciului;
– viteza şi probabilitatea de executare şi de decontare, mărimea şi natura ordinului precum şi orice alte considerente relevante pentru obţinerea celui mai bun rezultat;
– viteza de execuţie determinată de caracteristicile tehnice ale pieţei reglementate;
– termenul de valabilitate al ordinului;
– mărimea si natura ordinului.
Pentru a stabili importanta fiecarui factor, S.S.I.F. ia in considerare urmatoarele criterii:
– caracteristicile clientului (de ex. clasificarea acestuia ca fiind client de retail sau profesional);
– caracteristicile si natura ordinului, incluzand absenta oricaror instructiuni specifice;
– caracteristicile instrumentelor financiare care fac obiectul ordinului respectiv;
– caracteristicile locurilor de tranzactionare catre care ordinul poate fi directionat.
S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA va lua toate măsurile necesare pentru a obţine cel mai bun rezultat
posibil pentru Client, executând ordinul în contul acestuia conform instrucţiunilor primite.
Cel mai bun rezultat posibil al executării ordinelor în contul şi pe seama clienţilor va fi determinat cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante ale executării ordinelor. Aceste aspecte includ preţul, costul, viteza, probabilitatea execuţiei şi decontării precum şi mărimea şi natura ordinului.
În furnizarea celei mai bune execuţii pentru clienţii retail, preţul şi costul vor fi considerate de S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA ca factori decisivi.
LOCURI DE TRANZACŢIONARE
S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA execută ordinele clienţilor pe piețele administrate de B.V.B., respectiv piețele reglementate la vedere si sistemul alternativ de tranzacționare ATS ( AeRO), care reprezintă locul de tranzacționare principal ăi implicit pentru instrumentele financiare de tipul acțiunilor, obligațiunilor corporative, municipale, titluri de stat, drepturi de preferință, produse structurate, unități de fond.
Pentru instrumentele financiare tranzacţionate la BVB ordinele sunt afişate şi executate în funcţie de
următoarele criterii:
a. preţ ordin;
b. în cadrul aceluiaşi nivel de preţ – după timpul introducerii ordinului în sistem sau timpul
corespunzător ultimei modificări care determină schimbarea priorităţii, conform principiului FIFO: primul
venit-primul servit.
CARACTERISTICILE ORDINELOR
Pe piaţa reglementată BVB există specificaţii cu privire la următoarele tipuri de ordine:
– Ordinul “la Piaţă” (MKT) – va fi executat în totalitate, cât de rapid posibil, la cel mai bun preţ posibil.
– Ordinul limită –este ordinul prin care se cumpără/vinde o cantitate de instrumente financiare la un preţ specificat sau mai avantajos pentru client, adică mai mic la cumpărare respectiv mai mare la vânzare.
– Ordin open– este un ordin limită, care, dacă nu este executat imediat, rămâne valid în piaţă pentru o perioadă de maxim 62 de zile lucrătoare.
– Ordin day – ordinul este valabil pentru ziua curentă de tranzacţionare.
– Ordin Good-till-Date – ordinul este valabil până la o anumită dată specificată.
– Ordin Hidden – un ordin cu volum total, care este doar parţial vizibil în registrul de ordine. Clientul trebuie să specifice volumul total şi preţul limită. Ordinul Hidden primește o nouă prioritate de execuție ca urmare a modificării volumului vizibil inițial sau măririi volumului total.
Ordinul “Deal” – reprezinta o oferta ferma de cumparare sau vânzare a unui a numit număr de instrumente financiare, care este transmisă direct de către un agent de bursă, denumit inițiator, către un alt agent de bursă denumit contraparte. Valoarea minimă a ordinului DEAL este calculată de B.V.B. în conformitate cu prevederile Codului B.V.B. si cu precizările A.S.F.
Un ordin de tranzacţionare poate avea oricare dintre următoarele termene de valabilitate (atribute de timp):
– Day – valabil în şedinţa de tranzacţionare curentă;
– Open – valabil până la execuţie sau retragere, în limita a 62 de zile calendaristice de la data ultimei actualizări a ordinului;
– Good Till Date – valabil până la data specificată, în limita a 62 de zile de la data ultimei actualizări a
ordinului;
– FOK (Fill or Kill sau “Executare sau Anulare”) – introdus în vederea execuţiei imediate, dacă
volumul integral al ordinului poate fi executat. Dacă nu este posibilă execuția integrală, ordinul respectiv este respins.
– IOC (Immediate or Cancel sau Fill and Kill sau „Executare și Anulare”) – este executat parțial, iar volumul rămas neexecutat va fi anulat prin ștergerea ordinului.
Ordinul de tranzacționare ramane valabil în sistem și se supune regulilor B.V.B. până când:
a. este executat;
b. expiră termenul de valabilitate;
c. este suspendat sau retras de către agentul de bursă la instrucțiunile clientului;
d. este suspendat sau anulat de către B.V.B. la cererea S.S.I.F.;
e. este suspendat de către B.V.B. ca urmare a solicitării Depozitarului Central, conform prevederilor
contractului încheiat intre B.V.B si Depozitarul Central;
f. este eliminat automat din sistem dacă prețul nu se mai încadrează în variația maximă de preț admisă
pentru ședința de tranzacționare sau dacă caracteristicile ordinului nu mai sunt in concordanță cu configurarea
piețelor;
g. este retras din sistem ca urmare a unor situații exceptionale, aparute ca urmare a funcționării
tehnice necorespunzătoare a sistemului B.V.B. sau în cazuri de forță majoră.
MODALITATEA DE EXECUTARE A ORDINELOR
S.S.I.F.Interdealer Capital Invest acționează în calitate de Participant direct al BVB când execută ordine cu instrumente financiare tranzacționate pe piață reglementată a BVB sau pe sistemul alternativ de tranzacționare al BVB. Pentru instrumentele financiare tranzacționate la BVB precum și pe o altă piață reglementată, ordinul va fi executat la BVB în cazul în care Clientul nu transmite alte instrucțiuni specifice.
MODALITATEA DE TRANSMITERE A ORDINELOR
În ceea ce priveşte modalitatea de transmitere a ordinelor, clientul are urmatoarele posibilităţi: transmiterea ordinelor telefonic (de pe numărul de telefon declarat de acesta în cererea de deschidere de cont și în contractul de intermediere), deplasarea la sediul societăţii, urmată de completarea şi semnarea ordinului de tranzacţionare, transmiterea ordinului pe e-mail (de pe adresa de e-mail declarată de client) atunci când nici una din celelalte două modalități nu poate fi utilizată de client.
CONDIŢII DE EXECUTARE A ORDINELOR PENTRU CLIENŢII DE RETAIL
In cazul în care S.S.I.F. primește simultan mai multe ordine la același nivel de preț pentru același instrument financiar, care pot fi executate în condițiile pieței, acestea vor fi introduse în sistemul de tranzacționare în
urmatoarea ordine:
a) ordinele primite de la clienții de retail;
b) ordinele primite de la clienții profesionali/contrapărți eligibile;
c) ordinele primite de la persoanele relevante
Ordinelor comparabile ale clienților se vor executa în concordanță cu momentul primirii acestora de către S.S.I.F..
Înainte de a tranzacţiona un anumit instrument financiar în contul persoanelor relevante, S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA trebuie să execute ordinele avand aceleasi caracteristici si care pot fi executate in conditiile pietei, primite de la clienţi pentru acel instrument financiar.
INTRODUCEREA ŞI EXECUTAREA ORDINELOR DE CUMPĂRARE
Ordinele clienţilor vor fi transmise imediat spre executare în temeiul principiului celei mai bune execuţii. S.S.I.F. trebuie sa informeze clientul de retail, de îndata ce a luat cunoștință, cu privire la orice situație importantă care ar putea afecta executarea promptă a ordinelor.
Ordinele de cumpărare sunt introduse în platforma de tranzacţionare pe măsură ce sunt primite, dacă Clientul nu instructează altfel, în funcţie fondurile disponibile pentru tranzacţionare care se află în contul individual al clientului şi de parametrii ordinului.
S.S.I.F. preia în numele Clientului, în cadrul unei oferte publice de vânzare, ordine de tranzacţionare cu condiţia ca subscrierea să fie însoţită de dovada depunerii de către Client a fondurilor băneşti aferente în contul colector deschis de S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA în acest scop.
Ordinele de tranzacționare vor fi preluate şi transmise spre executare de S.S.I.F. cu respectarea următoarelor
condiţii:
– pentru ordinele de cumpărare în numele clienţilor trebuie să fie asigurată existenţa în cont a
disponibilului bănesc necesar acoperirii valorii tranzacţiei, la data inițierii ordinului;
– pentru ordinele de vânzare trebuie să fie asigurată existenţa în cont a instrumentelor financiare aferente decontării tranzactților, la momentul introducerii ordinului în sistemul de tranzacâționare.
INTRODUCEREA ŞI EXECUTAREA ORDINELOR DE VÂNZARE
Ordinele de vânzare a instrumentelor financiare existente în conturile clienţilor deschise la S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA vor fi introduse în piaţă conform instrucţiunilor Clientului. Ordinele executate în numele clienților vor fi înregistrate și alocate prompt și corect.
Persoana din cadrul S.S.I.F. care preia și trimite spre executare ordinul unui client este responsabil și va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura de faptul că orice instrumente financiare sau fonduri ale clientului primite în vederea decontării ordinului executat sunt corect și prompt transferate în contul clientului respectiv.
În cazul unui ordin limită al unui client, cu privire la acțiuni admise la tranzacționare pe o piață reglementată
sau pe sistemul alternativ de tranzacționare, care nu poate fi executat imediat în condițiile curente de piață existente, S.S.I.F. trebuie, cu excepția cazului în care clientul stabilește altfel în mod expres, să ia măsurile necesare pentru a facilita executarea cât mai curând posibil a acelui ordin, făcând public respectivul ordin limita intr-o maniera care sa fie usor accesibila celorlalti participanti la piata folosind sistemul pieței reglementate sau sistemul alternativ de Tranzacționare, cu asigurarea publicității, accesibilității și executării cât mai rapide a ordinului.
Modificarea unui ordin este operațiunea prin care se schimbă caracteristicile unui ordin de tranzacționare existent in platforma de tranzacționare ARENA a B.V.B. În vederea modificării sensului, pieței, simbolului sau contului unui ordin, respectivul ordin trebuie retras de la tranzacționare și trebuie inițiat un ordin nou, cu noile caracteristici.
Atunci când un ordin limită nu poate fi executat imediat, acesta va rămâne valabil până la expirarea convenită a ordinului. Dacă nu a fost stabilită valabilitatea unei instructiuni, atunci o instrucțiune este valabilă numai pentru ziua lucrătoare curentă.
DISPOZIȚII FINALE
S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA monitorizeaza eficacitatea executării ordinelor și a politicii de executare a tranzacțiilor, cu scopul identificarii si corectării oricărei erori/deficiente, dacă este cazul.
S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA este obligată să demonstreze clienților săi, la solicitarea acestora, ca ordinele acestora au fost executate în concordanță cu reglementările pieței de capital și cu instrucțiunea clientului, corespunzătoare ordinului respectiv.
În cazul în care S.S.I.F. refuză să execute un ordin al Clientului, aceasta îl va informa imediat pe Client, precizând motivele refuzului.
S.S.I.F. Interdealer Capital Invest SA va revizui Politica de executare a ordinelor cel puţin anual şi va notifica Clienţii cu privire la modificările aduse acesteia care au impact asupra activității clientului.
